Discografia Celiei

Discografia Celiei cuprinde un album de studio, șase extrase pe single și cinci videoclipuri. De asemenea, la acestea se adaugă și un material discografic înregistrat în perioada în care aceasta a activat în formația Elegance și un disc single lansat sub această titulatură.

Celia (discografie)
Lansări
Albume de studio2
Discuri single1
Videoclipuri6

Interpreta și-a început cariera alături de colaboratoarea sa Isabela „Issa” Casian, cu care a promovat și primul material discografic de studio din cariera sa, Cine te iubește, un disc de muzică dance ce a fost lansat în anul 2005.[1] Materialul a reprezentat singura apariție a lui Socolan în discografia formației, ea părăsind Elegance în vara anului 2005.[2] Ulterior, ea a pus bazele proiectului Celia, acesta fiind și pseudonimul adoptat de artistă în următoarea etapă a carierei sale.[3] În noiembrie 2007 ea a lansat sub egida casei de discuri Cat Music/Media Service albumul de debut, Celia, un disc ce îmbină stilul dance cu muzica house.[4][5] Materialul a eneficiat de promovare prin intermediul unui număr de patru discuri single — „Pot zbura”, „Trag aer în piept”, „Șoapte” și „O mie de cuvinte” — unul dintre ele ajungând pe locul 1 în România.[6] La finele anului 2008 a fost lansată compoziția „Silence”, înregistrare neinclusă pe albumul Celia, ea marcând o schimbare în stilul muzical abordat de solistă.[7]

În vara anului 2009 a început promovarea unui nou extras pe single, „Povestea mea”, el beneficiind de un videoclip filmat în Bulgaria și de o versiune în limba engleză, numită „My Story”.[8] Cântecul va fi inclus pe cel de-al doilea album de studio al interpretei, a cărui comercializare va începe în anul 2013.[9]

Materiale discografice

modificare

Extrase pe single

modificare

Alături de Elegance

AnTitluRT100
[A]
FormatAlbumNoteReferințe
2005Râd cu tineCD,[B] descărcareSingurul extras pe single al grupului ce o prezintă pe artistă.[5][10]

În cariera independentă

AnTitluRT100
[A]
FormatAlbumNoteReferințe
2007Pot zburaCD,[B] descărcarePrezintă și o versiune în limba engleză.[5][11]
Trag aer în piept3CD,[B] descărcare[5][12][13]
2008Șopate1CD,[B] descărcareBeneficiază și de un remix oficial.[5][6][14][15]
O mie de cuvinte[▲]CD,[B] descărcare„Mi-este dor de tine” se dorea a fi lansat în locul său.[5][16][17]
Silence[▲]descărcare
Al doilea album
Reprezintă o trecere la muzica techno.[7][18]
2009Povestea Mea75descărcareExistă două versiuni oficiale, fiecare beneficiind de câte un videoclip adiacent.[19][20][21][22]
My Story[19][20][22][23]

Cântece notabile

modificare
2006TitluFormatAlbumNoteReferințe
2006„Clipe cu tine”CD,[B] descărcareUna dintre primele compoziții ale solistei; prezentată la Festivalului de la Mamaia.[5][24]
2009„Decembrie”descărcare
Colaborare cu Direcția 5, difuzată în iarna anului 2009.[25][26]
2010„Reason to love”
Compoziție înscrisă la Selecția Națională 2010.[27]
  • ^ Publicarea clasamentului în timpul promovării pieselor a fost stopată.
  • A ^ Clasările obținute în ierarhia Romanian Top 100.
  • B ^ Cântecul se comercializează în format CD doar ca parte a albumului de proveniență.

Referințe

modificare
  1. ^ a b ro Muzică Digitală.ro. Cine te iubește[nefuncțională]. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  2. ^ ro 9am.ro. „Cristina, ex Elegance, a rămas cu Costi Ionita”. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  3. ^ ro Maxim România. Interviu cu Celia (Maxim)[nefuncțională]. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  4. ^ ro PRO FM.ro. Biografia Celiei. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  5. ^ a b c d e f g h ro Muzică Digitală.ro. Celia Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  6. ^ a b ro Telegraf Online Constanța. „Celia, pe primul loc în RT 100”. Accesat la data de 19 ianuarie 2010.
  7. ^ a b ro Revista Bravo. „Bravo Star News: Hit de sfârșit de an”. Text: Luana Ianculescu. Pag. 25. Nr. 26. Data apariției: 23 decembrie 2008.
  8. ^ ro 6am.ro. „Celia a filmat videoclipul «Povestea mea» la Sofia”. Accesat la data de 19 ianuarie 2010.
  9. ^ a b ro TVR 1. Trezirea la Apel. Emisiune difuzată pe data de 4 septembrie 2009.
  10. ^ ro Music Mall.ro. „Râd cu tine” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  11. ^ ro Music Mall.ro. „Pot zbura” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  12. ^ ro Music Mall.ro. „Trag aer în piept” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  13. ^ ro RT 100.ro. „Trag aer în piept” ocupă locul 3 în Romanian Top 100 Arhivat în , la Wayback Machine.. (fără arhivă). Accesat la data de 21 ianuarie 2008.
  14. ^ ro Music Mall.ro. „Șoapte” — versiunea baladă (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  15. ^ ro Music Mall.ro. „Șoapte” — versiunea „RMX” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  16. ^ ro Music Mall.ro. „O mie de cuvinte” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  17. ^ ro Revista Vip.net. „Celia si-a ales piesa pentru clip cu ajutorul posturilor de radio”. Accesat la data de 21 mai 2009.
  18. ^ ro Music Mall.ro. „Silence” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  19. ^ a b ro Bravo. „Celia a filmat clip în Bulgaria!” Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 26 ianuarie 2010.
  20. ^ a b ro Revista Bravo. „Bravo Star News: Celia își spune povestea”. Text: Robert Diaconeasa. Pag. 14. Nr. 17. Data apariției: 18 august 2009.
  21. ^ ro Music Mall.ro. „Povestea mea” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  22. ^ a b ro Divercitycafe.ro. „S-a relansat RT100!”. Accesat la data de 4 martie 2010.
  23. ^ ro Music Mall.ro. „My Story” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 4 martie 2010.
  24. ^ ro Muzica. Acasă.ro. Biografia Celiei[nefuncțională]. Accesat la data de 30 ianuarie 2010.
  25. ^ ro Cancan.ro. „Celia căntă cu Direcția 5 în «Decembrie»”[nefuncțională]. Accesat la data de 29 ianuarie 2010.
  26. ^ ro Music Mall.ro. „Decembrie” (descărcare digitală distribuită în România) Arhivat în , la Wayback Machine.. Accesat la data de 29 ianuarie 2010.
  27. ^ ro Musică Bună.ro. „111 Piese pentru preselecția Eurovision”. Accesat la data de 29 ianuarie 2010.

Legături externe

modificare


Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wiki How. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.