1172
an
1172
MCLXXII
MCLXXII
Evenimente • Nașteri • Decese
◄ · Secolul XI◄ Secolul XII ►Secolul XIII · ►
◄ · Anii 1150 · Anii 1160◄ Anii 1170 ►Anii 1180 · Anii 1190 · ►
◄◄ · ◄ · 1167 · 1168 · 1169 · 1170 · 1171◄ 1172 ►1173 · 1174 · 1175 · 1176 · 1177 · ► · ►►
1172 (MCLXXII) a fost un an bisect al calendarului iulian.
Evenimente modificare
- 2 februarie: Sinodul de la Cashel: creștinătatea celtică a Irlandei trece sub autoritatea Bisericii de la Roma.
- 19 martie: La moartea șahului Il-Arslan, conducerea în statul Horezmului este preluată de către Sultan Șah, în detrimentul fratelui său mai mare, Takach, care se refugiază la curtea kara-khitanilor.
- 28 mai: La moartea dogelui Vitale Michiel al II-lea, la Veneția se constituie Maggior Consiglio, constituit din familiile patricienilor.
- 30 iunie: Prințul Richard, fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și duce de Aquitania, devine și duce de Poitiers, fiind învestit la Limoges.
- 4 iulie: Contele Girard al II-lea de Roussillon își încheie testamentul, prin care își cedează comitatul către regele Alfonso al II-lea al Aragonului.
- 29 septembrie: Odată cu alegerea lui Sebastiano Ziani, se modifică sistemul de numire a dogilor Veneției, care nu mai revine poporului, ci unui număr de electori proveniți din familiile nobiliare; totodată, se adoptă denumirea de "principe serenissim".
- 11 decembrie: Cu sprijinul armatelor kara-khitanilor, Takach revine pe tronul statului Horezm.
Nedatate modificare
- Aflat în Franța, regele Henric al II-lea al Angliei acordă orașului Rouen monopolul asupra comerțului cu vin către Anglia.
- Aliat al Veneției, cneazul Ștefan Nemanja al Serbiei este nevoit să recunoască autoritatea împăratului Manuel I Comnen al Bizanțului.
- Conciliul de la Avranches: regele Henric al II-lea al Angliei este absolvit de către Alberto di Morra, trimisul papei Alexandru al III-lea, de păcatul asasinării arhiepiscopului Thomas Becket.
- Devenit capitală a anglo-normanzilor din Irlanda, Dublin dobândește drepturi orășenești.
- Dogele Veneției, Sebastiano Ziani, încheie o pax firmissima cu Egiptul, care își deschide porțile negustorilor venețieni.
- Regele Henric al II-lea al Angliei și contele Umberto al III-lea de Savoia cad de acord asupra unei alianțe matrimoniale vizând pe prințul Richard, respectiv Alicia, moștenitoarea Savoiei; alianța nu intră în funcțiune ca urmare a intervenției lui Henric "cel Tânăr", fratele lui Richard, care se revoltă împotriva lui Henric al II-lea ca urmare numărului mare de castele promise lui Richard.
- Sultanul selgiucid de Rum, Kilidj-Arslan al II-lea îi supune pe turcii danișmenizi din provincia Sivas, devenind singurul suveran turc din Anatolia care se opune atât bizantinilor, cât și cruciaților.
Arte, Știință, Literatură și Filozofie modificare
- Helmold scrie o istorie a slavilor.
- Maimonides scrie o serie de "Epistole către Yemen", prin care își manifestă susținerea față de evreii supuși persecuțiilor din Yemen.
Înscăunări modificare
- 1 martie: Bela al III-lea, rege al Ungariei (1172-1196).
- 19 martie: Sultan Șah, șah de Horezm.
- 29 septembrie: Sebastiano Ziani, doge al Veneției (1172-1178).
- 11 decembrie: Takach, șah de Horezm (1172- 1200).
Nașteri modificare
Decese modificare
- 4 martie: Ștefan al III-lea, rege al Ungariei și Croației (1162-1172), (n. 1147)
- 19 martie: Il-Arslan (Leul), șah de Horezm (n. ?)
- 28 mai: Vitale Michiel al II-lea, doge de Veneția (n. ?)
- 20 iunie: Guillaume al III-lea, conte de Ponthieu (n.c. 1095)
- 13 august: Mstislav al II-lea de Kiev (n. ?)
- Acharya Hemachandra, matematician, filosof și istoric indian (n. 1089)
- Douce a II-a, contesă de Provence (n. 1165)
- Girard al II-lea, conte de Roussillon (n. ?)
Vezi și modificare
🔥 Top keywords: Pagina principalăSpecial:CăutareFlorian ColdeaCostel ConstantinCristina TrăilăRomâniaNoua CaledonieȘtefan cel MareMihai EminescuXXX: Return of Xander CageAlegeri prezidențiale în România, 2024ZodiacUniunea EuropeanăVlad ȚepeșAl Doilea Război MondialSfinții Împărați Constantin și ElenaYouTubeIulian FilipescuSocietatea Română de TeleviziuneCarol I al RomânieiRepublica MoldovaO scrisoare pierdutăFranțaBucureștiMihai Viteazul23 maiNapoleon INicolae CeaușescuRăzboiul RecePrimul Război Mondialwiki.phtmlNumerele de înmatriculare auto în RomâniaLista capitalelor europene după suprafațăRomânia comunistăUltima noapte de dragoste, întâia noapte de războiMircea cel BătrânAlexandru Ioan CuzaIon CreangăGotland