Flavius Basiliscus, sau Basiliskos (d. 476/477) a fost un împărat al Imperiului Roman de Răsărit, membru al Dinastiei Leonide, care a domnit pentru scurt timp (9 ianuarie 475–august 476), când împăratul Zenon a fost izgonit din Constantinopol din cauza unei revolte. Basiliskos era fratele împărătesei Aelia Verina, soția împăratului Leon I (457–474). Relația sa cu împăratul i-a permis să urmeze o carieră militară care, după câteva succese la început, a luat sfârșit în 468, după ce a condus dezastruoasa invazie bizantină a Africii vandale, una dintre cele mai mari operațiuni militare ale Antichității târzii. Basiliskos a preluat puterea în 475, exploatând nepopularitatea împăratului Zenon, succesorul „barbar” al lui Leon, și un complot organizat de Verina care l-a obligat pe Zenon să plece din Constantinopol. În timpul scurtei sale domnii, însă, Basiliskos și-a înstrăinat susținătorii din rândurile bisericii, ca și pe locuitorii Constantinopolului, promovând monofizismul, în opoziție cu credința calcedoniană. Politica sa de a-și asigura puterea prin numirea de oameni loiali în roluri-cheie i-a atras antipatia unor figuri importante de la curte, inclusiv pe sora sa Verina. Astfel, când Zenon a încercat să redobândească imperiul, nu s-a confruntat cu nicio opoziție, a intrat triumfător în Constantinopol, și l-a capturat și ucis pe Basiliskos și pe familia sa. Lupta dintre Basiliskos și Zenon a împiedicat Imperiul Roman de Răsărit să intervină pentru a opri căderea Imperiului Roman de Apus, care a avut loc la începutul lui septembrie 476. Când liderul tribului herulilor, Odoacru, l-a detronat pe împăratul occidental Romulus Augustus, trimițând regalia imperială la Constantinopol, Zenon abia își recâștigase tronul, și nu a mai putut face altceva decât să-l numească pe Odoacru dux al Italiei, punând capăt existenței Imperiului Roman de Apus. |
